Cum influiențează dopamina mișcarea în boala Parkinson

Un studiu inovator realizat de Fundația Champalimaud (CF) aduce noi perspective asupra rolului dopaminei în controlul mișcării, cu implicații semnificative pentru înțelegerea și tratamentul simptomelor bolii Parkinson (PD).

Rolul fundamental al dopaminei în mișcare

Dopamina este cunoscută în principal pentru rolul său în modul în care experimentăm plăcerea și recompensa. Cu toate acestea, cercetările recente de la CF evidențiază implicarea critică a dopaminei în mișcare, arătând că semnalele de dopamină afectează direct lungimea secvențelor de mișcare. Această descoperire ne apropie de identificarea unor noi ținte terapeutice pentru îmbunătățirea funcției motorii în boala Parkinson.

Boala Parkinson este o afecțiune în care creierul pierde treptat celule specifice numite neuroni dopaminergici, rezultând o reducere a forței și vitezei mișcărilor. Mai mult, un alt aspect important afectat este lungimea acțiunilor. O persoană cu Parkinson ar putea nu doar să se miște mai încet, dar și să facă mai puțini pași într-o secvență de mers înainte de a se opri.

Metodologia studiului

Cercetătorii au dezvoltat o sarcină comportamentală inovatoare, care a necesitat ca șoarecii să folosească una dintre labe pentru a apăsa un levier pentru a obține o recompensă. Pentru a înțelege ce se întâmplă în creier în timpul acestei sarcini, cercetătorii au utilizat imagistica cu un foton, echivalentul unui microscop purtabil mic pentru șoareci, îndreptat către Substantia nigra pars compacta (SNc), o regiune bogată în dopamină din creier, semnificativ afectată în boala Parkinson.

Neuronii dopaminergici ai șoarecilor au fost modificați genetic pentru a lumina atunci când sunt activi, folosind o proteină specială care strălucește sub microscop. Astfel, de fiecare dată când un șoarece se pregătea să miște o labă sau reușea să obțină o recompensă, cercetătorii puteau vedea care neuroni erau activi.

Rezultatele observațiilor

Descoperirile au arătat că există două tipuri de neuroni dopaminergici amestecați în aceeași zonă a creierului: unii neuroni deveneau activi când șoarecele se pregătea să se miște, în timp ce alții erau activați când șoarecele primea recompensa. Echipa a observat că neuroni excitați de mișcare erau mai activi atunci când șoarecele folosea laba opusă părții creierului observate, sugerând o influență specifică laterală a dopaminei asupra mișcării.

Pentru a studia cum afectează pierderea dopaminei mișcarea, cercetătorii au utilizat o neurotoxină pentru a reduce selectiv celulele producătoare de dopamină de pe o parte a creierului șoarecelui. Această metodă imită condiții precum boala Parkinson, unde nivelurile de dopamină scad și mișcarea devine dificilă. Reducerea dopaminei de pe o parte a condus la mai puține apăsări ale levierului cu laba opusă, în timp ce laba de pe aceeași parte a rămas neafectată, oferind dovezi suplimentare pentru influența specifică laterală a dopaminei asupra mișcării.

Implicații

Descoperirile sugerează că neuroni dopaminergici legați de mișcare fac mai mult decât să ofere doar o motivație generală pentru mișcare - ei pot modula lungimea unei secvențe de mișcări într-un membru contralateral. Aceasta dezvăluie un rol mai complex al neuronilor dopaminergici în mișcare decât s-a crezut anterior, oferind noi perspective pentru managementul bolii Parkinson și identificarea unor ținte terapeutice mai specifice.