Autovătămarea - copilul tău se autolovește? - când să-ți faci griji

©

Autor:

Autovătămarea - copilul tău se autolovește? - când să-ți faci griji

Autovătămarea este o acțiune ale cărei manifestări au rezultat rănirea sau vătămarea propriului corp, prin mușcare sau lovire.

Acest fenomen este rar întâlnit în rândul copiilor. Cu toate acestea, astfel de situații pot fi datorate unor momente de supărare, frustrare sau neputință în care copilul nu își poate controla emoțiile.

 

Cauze posibile de autolovire și factori potențial declanșatori

Vârsta copilului reprezintă un element important în declanșarea unor astfel de evenimente. Creșterea și dezvoltarea copilului contribuie la deprinderea unor manifestări comportamentale atenuate în privința factorilor stresori. Pe măsură ce copilul crește factorii stresori pot fi identificați: situație școlară, teme, familie, prieteni.

Manifestările copilului mic în momentele de supărare sunt adesea îndreptate împotriva altor persoane, însă pot fi întâlnite și acțiuni de autolovire. Astfel, urmărirea atentă a situațiilor declanșatoare și evoluția acestora se recomandă pentru eventuala necesitate de apelare la medicul pediatru. Substratul unor astfel de evenimente este uneori de natură medicală.

Durerea
reprezintă unul dintre principalele motive pentru care poate fi observat comportamentul de autolovire în rândul sugarilor și copiilor mici.

Durerea poate fi cauzată de o infecție a urechii (otită), context în care copilul se lovește pe o parte a capului sau se zgârie prin atingeri repetate ale urechii afectate. Apariția dentiției poate fi o altă cauză dureroasă care provoacă un comportament agitat, neliniștit, însoțit de momente de lovire a propriului corp.

Observarea comportamentului copilului și semnalarea regiunilor corpului vătămate pot reprezenta un indiciu al zonei de proveniență a durerii. În astfel de situații, se recomandă adresarea la medicul pediatru.

În plus, observarea atentă a situației în care manifestările debutează pot conduce la recunoașterea factorilor declanșatori și prevenția acestora pe viitor. Deprivarea de somn și senzația de foame reprezintă situații care pot cauza un comportament agresiv și implicit, de autovătămare al copilului.

 

Situații alarmante în autovătămare

Aspectele care pot reprezenta motive de îngrijorare sunt comportamentul regulat de autolovire și necorelarea acestor evenimente cu un factor declanșator, precum un stimul emoțional puternic sau dureros.

Autismul
poate fi incriminat, remarcându-se asocierea cu vătămarea propriului corp prin lovituri, mușcături sau izbituri ale capului de diverse obiecte. Alte condiții asociate pot fi întârzierea dezvoltării limbajului sau dizabilitatea intelectuală.

Astfel de situații impun adresarea medicului pediatru pentru evaluarea și investigarea mai amănunțită a dezvoltării neuropsihice a copilului.

De asemenea, evenimentele care pot culmina cu afectare fizică severă a copilului impun adresarea în unitatea de primiri urgențe.

 

Cum pot fi de ajutor copilului meu în astfel de situații?

Episoadele de supărare manifestă cu posibila accidentare gravă a copilului pot fi prevenite prin:

  • asigurarea protecției, cu îndepărtarea obiectelor de care acesta se poate lovi;
  • crearea unui mediu care să ofere din punct de vedere emoțional siguranță, prin folosirea unui limbaj cu tonalitate caldă și a cuvintelor care să denote înțelegere. În același timp, se încearcă imobilizarea brațelor copilului prin îmbrățișarea și calmarea acestuia.


În cazurile în care cauza vautovătămării copilului nu poate fi identificată și nu există indicii de corelare a evenimentelor cu factori potențial declanșatori este recomandat consultul de specialitate.


Data actualizare: 12-01-2020 | creare: 08-03-2018 | Vizite: 3708
Bibliografie
Why Does My Toddler Hit Himself?, link: https://www.verywellfamily.com/why-does-my-toddler-hit-himself-4159820
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum