CA 19-9

©

Autor:

CA 19-9 este un antigen tumoral fără specificitate de organ, un derivat al sistemului de grup sangvin Lewis, a cărui sinteză se realizează doar în prezența enzimei sialiltransferaza, prezent la nivelul celulelor epiteliale și mucoase fetale ale intesinului, stomacului, ficatului, pancreasului și ovarului. La persoanele adulte, CA 19-9 se găsește în mod normal, în cantități reduse la nivelul plămânilor, a ficatului, a vezicii biliare și a pancreasului. Din punct de vedere al structurii biochimice, CA 19-9 prezent la nivelul țesuturilor este un glicolipid, iar CA 19-9 prezent în ser este o mucină cu conținut crescut de carbohidrați.


Persoanele care prezintă o grupă sangvină negativă pentru antigenele Lewis, prezintă deficit de sialiltransferază și astfel organismul lor nu are capacitatea de a sintetiza CA 19-9.

Creșterea nivelului seric al CA 19-9 este înregistrată în 70-80% din cazurile de neoplasm de pancreas, 60% din tumorile hepato-biliare, 50-60% din cazurile de neoplasm gastric și în 30% din cazurile de neoplasm colorectal. De asemenea, valori crescute ale CA 19-9 au fost înregistrate și în alte tipuri de afecțiuni neoplazice, precum neoplasmul pulmonar, neoplasmul mamar, neoplasmul prostatice și neoplasmul ovarian.

În cazul neoplasmului colorectal, CA 19-9 reprezintă al doilea marker tumoral ca importanță diagnostică, după antigenul carcinoembrionar, iar în cazul neoplasmului ovarian CA 19-9 reprezintă al doilea marker tumoral specific, după CA 125. [1], [2], [3]

Recomandări de determinare

Determinarea nivelului seric al CA 19-9 este recomandată pentru diagnosticarea și monitorizarea evoluției sub tratament a neoplasmului gastric, a neoplasmului pancreatic, a neoplasmului colorectal, al neoplasmului ovarian și a tumorilor hepatobiliare.


Determinarea nivelului seric al CA 19-9 nu poate fi utilizată pe post de screening în cazul neoplasmului de pancreas sau în cazul altor afecțiuni neoplazice. [1], [2], [3]

Valori normale

Valorile normale ale nivelului seric de CA 19-9 se află sub 27 U/mL cubi. [1], [2]

 

Valori crescute

Creșterea valorilor serice ale CA 19-9 este, de regulă, înregistrată în contextul anumitor afecțiuni neoplazice, precum:

  • neoplasmul pancreatic
  • neoplasmul gastric
  • tumorile hepatobiliare
  • neoplasmul esofagian
  • tumorile maligne ale limbii
  • neoplasmul colorectal
  • neoplasmul pulmonar
  • neoplasmul mamar
  • neoplasmul ovarian
  • neoplasmul prostatic
  • neoplasmul căilor biliare
  • metastazele hepatice
  • neoplasmul de col sau de corp uterin
  • neoplaziile epiteliului bucal.


De asemenea, valori crescute ale CA 19-9 au fost înregistrate și în afara afecțiunilor neoplazice, în contextul altor afecțiuni sau condiții patologice, precum:

  • bolile inflamatorii intestinale (colita ulcerativă, boala Crohn)
  • ciroza hepatică
  • lupusul eritematos sistemic
  • poliartrita reumatoidă
  • sclerodermia
  • litiaza coledociană
  • fibroza chistică
  • hepatitele cronice
  • colecistite
  • pancreatite acute sau cronice
  • ictere obstructive.
  • afecțiuni benigne ale plămânilor, a tractului gastrointestinal și a rinichilor. [1], [2], [3]

 

Interferențe

Obținerea unor rezultate neconcludente, în urma determinării valorilor serice ale CA 19-9, poate fi înregistrată în următoarele circumstanțe:

  • administrarea unor doze mari de biotină (peste 5 mg/zi), în scop terapeutic
  • administrarea anticorpilor monoclonali în scop terapeutic
  • existența unor titruri mari de anticorpi anti-streptavidină și anti-ruteniu.


În cazul persoanelor cu grup sangvin Lewis negativ, nivelul seric al CA 19-9 poate fi redus în ciuda prezenței uneia dintre afecțiunile neoplazice amintite anterior.


Valorile obținute în urma determinării serice a CA 19-9 prin intermediul mai multor tehnici pot varia în funcție de sensibilitatea și specificitatea tehnicii respective. Din acest motiv, se recomandă utilizarea aceleiași tehnici pentru diagnosticarea și urmărirea în evoluție a unui anumit tip de neoplazie. [1], [2], [3]


Data actualizare: 29-06-2020 | creare: 29-06-2020 | Vizite: 8204
Bibliografie
1. Manualul MERCK, Ediția a-XVIII-a, Editura All, București, 2014
2. Ghidul Serviciilor Medicale al Laboratoarelor Synevo, Ediția a-II-a
3. CA 19-9 Blood Test (Pancreatic Cancer), link: https://medlineplus.gov/lab-tests/ca-19-9-blood-test-pancreatic-cancer/
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • A fost descoperită o nouă proteină anticancerigenă
  • CA 15-3
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum