Anevrismul cardiac

Anevrismul reprezintă o modificare structurală a peretelui arterial (cel mai adesea), de natură degenerativă sau secundară unor infecții sau inflamații care se manifestă printr-o dilatare anormală, localizată a peretelui vasului de sânge. Peretele arterei suferă o slăbire a rezistenței, în special la nivelul mediei, iar rezultatul este formarea unei pungi anevrismale. Acestea pot apărea pe orice teritoriu, iar ruperea lor poate conduce spre o hemoragie.

Anevrismele se pot clasifica în funcție de sediul lor în:

• anevrism de aortă (cel mai frecvent e afectată aorta abdominală, aorta descendentă, aorta toracică ascendentă cel mai rar);
• anevrism cerebral (cel mai frecvent este anevrismul „berry”, iar vasele afectate sunt localizate la nivelul poligonului lui Willis);
• anevrism cardiac (un rezultat nefast al infarctului miocardic).

Anevrismul cardiac este cel mai adesea întâlnit la nivelul ventriculului stâng. Complică 10-15% din infarctele miocardice transmurale vindecate și se dezvoltă în urma distensiei cicatricii post-infarct sub acțiunea presiunii interventriculare. Punga anevrismală continuă să se mărească cu fiecare sistolă ventriculară, crescând astfel riscul rupturii.
   
Există două tipuri de anevrisme ale ventriculului stâng:

• anevrismul „adevărat”;
• pseudoanevrismul sau anevrismul „fals”.

În primul caz de anevrism, acesta survine în urma formării unei arii diskinetice sau akinetice a peretelui ventriculului, imposibilitatea de constricție normală ducând la adunarea sângelui într-o anumită zonă și formarea pungii anevrismale. Prin complicațiile care pot apărea în acest caz se numără: trombembolismul, insuficiența cardiacă congestivă, aritmii ventriculare. Cea mai afectată zonă este reprezentată de peretele anterior, doar 3% dintre cazurile semnalate producându-se la nivelul peretelui inferior ventricular.

Există o formă particulară de anevrism „adevărat” numit anevrism funcțional, el producându-se doar în timpul sistolei, neafectând procesul diastolei. El constă în formarea unei zone fibrozate, miocitele putând sau nu a fi implicate.
    
Anevrismul „fals”, spre deosebire de cel „adevărat”, este mai mult o ruptură a peretelui inimii, sângele acumulându-se la nivelul adventiției sub forma unui hematom sau a unui tromb organizat. Pseudoanevrismul se dezvoltă în urma unei leziuni determinate de infecție, traumatism sau accidental, prin puncționarea peretelui miocardic în timpul unei manevre chirurgicale sau a cateterismului cardiac.
 

Anevrismul "adevărat" și pseudoanevrismul pot coexista, însă au fost semnalate puține cazuri de acest tip. [1]

Manifestări ale anevrismului cardiac

De cele mai multe ori un anevrism cardiac este asimptomatic, fiind descoperit în urma investigațiilor imagistice de rutină.

Dacă anevrismul survine în urma unui episod acut, pot apărea manifestări ale infarctului miocardic, aritmiilor sau a unui episod embolic. Anevrismul „adevărat” este mai ușor de tratat și ținut sub control, spre deosebire de pseudoanevrism, care de cele mai multe ori necesită un tratament chirurgical, ruptura pungii anevrismale putând surveni în orice moment. [2]

Cum este diagnosticat?

Diagnosticarea acestei afecțiuni se poate face prin două metode, neinvazive sau invazive.

  
Printre metodele neinvazive se numără:

• electrocardiograma; pe ECG se poate observa o ușoară supradenivelare a segmentului ST, însă acest fapt nu conferă specificitate unui anevrism și trebuie corelat cu celelalte investigații;
• tomografia computerizată;
• rezonanță magnetică;
• ecografia cardiacă.

Metoda invazivă reprezentativă este cateterismul cardiac, o metodă ce necesită introducerea unui cateter printr-o venă sau arteră pentru a ajunge într-un final în cavitățile inimii și a le explora. [3]

Tratament

Tratamentul depinde de dimensiunea și amplasamentul anevrismului. Un anevrism de dimensiuni reduse de cele mai multe ori nu necesită tratament. Dacă dimensiunile sunt însemnate, trebuie analizate simptomele și ținând cont de analizele paraclinice se va elibera un tratament adecvat. Pot apărea emboli în circulația sistemică, fapt care poate conduce spre afectarea altor organe, cauzând obstrucție care poate duce până la infarctul acelei zone. În acest caz tratamentul constă în anticoagulante.

Acei pacienți care dezvoltă în urma anevrismului cardiac o tulburare de ritm, de tip tahicardie ventriculară pot necesita montarea unui defibrilator.

    
Anevrismul cardiac reprezintă o afecțiune ce necesită atenție sporită, putându-se complica rapid și ireversibil cu alte boli, în cazurile nefericite ducând până la exitus. Un stil de viață echilibrat, cu o alimentație normal balansată și activitate constantă poate reduce riscurile dezvoltării unei boli cardiace.