105 ani de la naşterea chimistei a Ecaterina Ciorănescu - Neniţescu

Data publicării: 15-08-2014

Chimista Ecaterina Ciorănescu - Neniţescu, autor de lucrări în domeniul chimiei organice şi al medicamentelor de sinteză, membru titular al Academiei Române, s-a născut la 15 august 1909, la Bucureşti. Tatăl ei a fost învăţătorul Ion C. Ciorănescu, iniţiator al învăţământului pentru surdo-muţi.


După absolvirea liceului a urmat cursurile Facultăţii de Fizico-Chimice a Universităţii din Bucureşti (1928-1931). Şi-a susţinut teza de doctorat în chimie sub conducerea profesorului Costin Neniţescu (1936), căruia i-a devenit colaboratoare şi soţie.


A debutat în învăţământ ca asistent, fiind prima femeie asistent la Catedra de chimie organică a Politehnicii bucureştene (1936), apoi a devenit şef de lucrări (1941), conferenţiar (1949) şi profesor la Catedra de chimie organică a Facultăţii de Chimie Industrială a Institutului Politehnic Bucureşti (1962-1977). A fost şef al Catedrei de chimie organică la Institutul Politehnic Bucureşti (1971-1977) şi director al Centrului de Chimie Organică al Academiei Române (1970-1991). A fost profesor de chimie organică şi la Institutul de Petrol şi Gaze din Bucureşti, între anii 1947-1954, unde a înfiinţat Laboratorul de chimie organică. Şi-a desfăşurat activitatea de cercetare teoretică şi aplicativă în domeniul chimiei organice şi al medicamentelor de sinteză. A efectuat o serie de cercetări în domeniu, în calitate de colaboratoare a profesorului C. Neniţescu.


A contribuit la realizarea industriei de medicamente de sinteză în România. I se datorează iniţierea şi organizarea învăţământului de chimie farmaceutică în cadrul Institutului Politehnic Bucureşti. A scris prima lucrare românească în domeniul medicamentelor de sinteză.


Împreună cu profesorul C. Neniţescu a creat şi organizat laboratoare de cercetare şi didactice în domeniul chimiei organice. A lăsat o vastă bibliografie publicată în ţară şi străinătate, în special în limba germană. Pentru meritele sale ştiinţifice a fost aleasă membru corespondent al Academiei Române (1963) şi membru titular în 1974.


A fost membră a Academiei Tiberina (Pontificia Accademia Tiberina) din Roma (1971) şi membră a Societăţii de Chimie din New York (1971).


A murit la Bucureşti, la 23 ianuarie 2000.

Sursa: Agerpres, 15-08-2014, Vizualizari 1531
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.